Dacă la începutul săptămânii,
Senatul a adoptat Legea propusă de PSD-ALDE-Pro România, privind
amânarea plății
ratelor la bancă pe o perioadă de 9 luni, iată că ieri şi Camera Deputaţilor,
for decisiv, a promovat-o. Legea a
trecut cu 214 voturi favorabile, 86 contra și 26 de abțineri.
Spre deosebire de ordonanța de urgență a Guvernului, dobânzile aferente acestei perioade nu se
capitalizează la soldul creditului, fapt care ar împiedica plata ulterioară a
”dobânzii la dobândă”. Proiectul a fost inițiat de PSD, căruia i s-a raliat Pro
România și
ALDE.
”Obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor,
reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de
către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se suspendă,
la cererea debitorului, cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020, prin
prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri
suplimentare. Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele
aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se
capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de
suspendare”, prevede proiectul de lege.
Totodată, până la finele acestui an sunt suspendate ”orice
proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile,
urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data
intrării în vigoare a prezentei legi,” se mai spune în lege.
Legea va fi trimisă preşedintelui
Klaus Iohannis spre promulgare. La ora actuală este în vigoare Ordonanţa de
Urgenţă a guvernului, prin care la solicitarea debitorului, rata poate fi
amânată, dar cu capitalizarea dobânzilor aferente lunilor de suspendare.
În lumea băncilor e mare
tensiune, deşi BNR a redus rata de referinţă la 2%, iar Consiliul de
Administraţie a forului bancar reprezentativ a anulat provizioanele băncilor şi
a făcut o infuzie de bani în piaţă. Cu alte cuvinte leul s-a ieftinit.