Miron Mitrea: în managementul privat al statului, Coldea era șeful lui Ponta!

Miron Mitrea: în managementul privat al statului, Coldea era șeful lui Ponta!
De 10 ori am încercat să se promoveze legea lobbyului, dar. s a insistat să o retrag
De ce vorbim atât de mult, sunt atâtea dezvaluiri și nicio cercetare a organelor în drept? Este cea mai importantă întrebare la care cei care caută urmele statului paralel sunt îndreptățiți să li se răspundă. Întrebarea retorica a fost formulata de invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii, de la Realitatea Plus. Miron Mitrea a numit grupul care lua decizii în umbra instituțiilor oficiale drept " un management privat al statului român" .
Prezența agenților acoperiți în instituții este indispensabilă oricărui stat, a explicat consultantul politic. Însă Miron Mitrea este de părere ca agenții acoperiți nu pot fi plasați în fruntea unor instituții, în posturi de decizie, pentru că se ridică problema dublei subordonari: ascultă de șeful instituției sau de șeful din serviciu. Ca exemplu, un ministru răspunde în fața primului ministru sau a șefului militar?
Intorcându se la fapte, Miron Mitrea a atras atenția asupra declarațiilor făcute de premierul Ponta în 2014, care susținea că nu poate construi autostrada Comarnic- Brașov, pentru ca nu vrea dl. Coldea. Deci domnul Coldea îl pusese pe domnul Ponta premier, dacă în guvern se făcea ceea ce voia el, a observat Miron Mitrea. "Dacă eu te pun pe tine în funcție, tu vei spune ce spun eu..Deci Coldea l a pus pe Ponta în functie, Ponta a ascultat ce i a spus. Nu se poate ca un prim ministru, oricât de slab credem că a fost, să vină să spună ca nu a făcut autostrada pentru ca nu l a lăsat Coldea" a arătat Miron Mitrea. Consultantul politic susține că a încercat de cel puțin 10 ori să se adopte legea lobby ului, tocmai ca să se facă distincția dintre promovare legitimă și traficul de influență , dar Victor Ponta i a transmis să o retragă pentru ca nu o vrea Coldea.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 07:20 - China cere SUA să elimine taxele vamale unilaterale după decizia Curții Supreme
- 06:49 - Ilie Bolojan, discuții decisive cu șefa Comisiei Europene pentru banii din PNRR: sunt în joc 231 milioane de euro
- 19:44 - Daniel Băluță anunță noapte albă pentru echipele din Sectorul 4
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News
_3160d431a9.webp)







_4f88515c25_a3b9209761.webp)


