Mitrea: România are gaz suficient, dar piața europeană decide prețul

Mitrea: România are gaz suficient, dar piața europeană decide prețul
Stăm bine la rezervele pentru iarnă
România are 40% din rezervoarele de stocare pline cu gaz ceea ce este bine! Altădată aveam la data actuală doar rezerve de 15%. Este mesajul liniștitor venit de la consultantul politic, Miron Mitrea. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii a arătat că există o evoluție foarte bună în domeniul exploatării gazelor naționale de către țara noastră. " România produce mai bine de 60% din necesar fără exploatarea din Marea Neagră care va aduce în câteva luni de zile încă 10% din consumul intern. Fără să mai fi forat în mod serios în ultimii ani. Guvernul României se gândește serios sa oblige firmele, de stat până la urmă, sa formeze, pentru că avem gaz. Avem în zona Buzăului rezerve neexploatate, dar cunoscute. România n-a prea vrut să exploateze din rațiuni tehnice, dar și politice, care i-au avantajat pe alți jucători de pe piață", i-a declarat Miron Mitrea jurnalistei Nicoleta Cone, de la Realitatea Plus. Mitrea a atras însă atenția că suntem pe o piață libera și prețul gazului ține de piața europeană:" avem gaze, cât vor costa gazele este o altă discuție".
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 07:20 - China cere SUA să elimine taxele vamale unilaterale după decizia Curții Supreme
- 06:49 - Ilie Bolojan, discuții decisive cu șefa Comisiei Europene pentru banii din PNRR: sunt în joc 231 milioane de euro
- 19:44 - Daniel Băluță anunță noapte albă pentru echipele din Sectorul 4
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News
_3160d431a9.webp)







_4f88515c25_a3b9209761.webp)


