Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern

Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
Dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat au fost reluate joi după-amiaza în Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe, după ce liderii coaliţiei de guvernare au găsit o soluţie pentru susţinerea pachetului social, la întâlnirea de joi dimineaţa.
Proiectul de buget al Ministerului Finanțelor pentru anul 2026 a fost avizat favorabil, joi, de membrii comisiilor reunite de buget-finanțe, cu 40 de voturi „pentru” și 11 „împotrivă”.
Amendamentul privind pachetul de măsuri de protecție socială, susținut de PSD pentru anumite categorii vulnerabile, a fost validat cu 40 de voturi „pentru” și 3 „împotrivă”. Sursa de finanțare provine de la „Înalta Curte de Casație și Justiție – 800.000 mii lei de la titlul 10 Cheltuieli de personal” și de la „Ministerul Public – 300.000 mii lei de la titlul 10 Cheltuieli de personal”.
Pentru restul celor peste 100 de amendamente deja respinse.

Premierul Ilie Bolojan a convocat ședința de Guvern pentru, joi, de la ora 17.00. Ședința de Guvern vine într-un context extrem de tensionat, în care s-a dus o bătălie extrem de puternică în Parlament pe Legea bugetului, din cauza Pachetului de Solidaritate propus de PSD.
Citește și:
- 16:14 - Românii ar putea plăti tot mai mult pentru energia electrică. Mesajul ministrului Energiei, Bogdan Ivan
- 10:03 - Analiza Daniel Udrescu: BORNE DE ASERVIRE
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
- 17:17 - Bolojan spune că cei de la PSD au fost de acord cu vânzarea pachetelor de acțiuni la companiile de stat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














