Doctorul Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, cu cei mai mulţi pacienţi cu
COVID-19, vindecaţi din ţară, aplică o nouă schemă de tratament, după
constatările specialiştilor de medicină legală din Italia că cei decedaţi au
suferit diferite tromboze în organele interne.
După ce a participat la o conferinţă internaţională şi a cercetat mai multe
studii realizate de medicii din China, Statele Unite şi din mai multe ţări din
Europa, medicul Virgil Musta a hotărât să schimbe tratamentul bolnavilor,
pentru a scădea numarul celor care ajung la Terapie Intensivă, loc în care
hazardul îşi impune norma de supravieţuire sau de exit.
„Am primit nişte studii din lume, cu discuţii legate
de cauza deceselor şi ce s-a mai descoperit şi am participat la conferinţe
internaţionale cu specialişti din China, SUA şi Europa. Fiecare transmitea
experienţa lui şi studiile pe care le fac. S-a constatat la necropsii, la
italieni, că apare o tromboză masivă în mai toate organele. Pornind de la
această idee, am implementat acest tratament. S-a neglijat aceasta componentă.
Am completat schema anterioară. Noi aveam schema
antivirală. De o lună, de când am văzut că este legat de toxine, de riscul de
coagulare al vaselor mici la nivelul plămânilor, al creierului, ficatului şi
rinichilor, am stabilit o schemă de terapie antivirală şi patogenică. Există
două mecanisme: inflamative masive, care au consecinţe nefavorabile, şi
coagularea precoce, care duce la tromboze ale vaselor mici.
Astfel, acum tratamentul
se face anticoagulant, antiviral şi antiinflamator”, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro medicul Virgil Musta, de
la Spitalul Victor Babes din Timişoara.
Noua schema de tratament este
aplicată tuturor suspecţilor şi bolnavilor care ajung la spitalele din
Timisoara într-o stare incipientă sau medie a bolii.
„Această schemă încearcă
să prevină complicaţiile şi evoluţia severă a boli. Încercăm să acţionăm precoce ca să nu ajungem la Terapie Intensivă. Asta depinde şi de cât de repede ajunge pacientul la noi.
Am creat un protocol pentru spitalele suport. În
momentul în care pacienţii sunt suspecţi, aşteaptă investigaţia, ARN-ul viral,
să se aplice terapia anticoagulantă, să nu se mai piardă timp.
Vreau sa dezvoltăm această idee şi la nivelul
regional. Toată lumea doreşte să lucrăm împreună, colaborăm bine, mă ascultă,
vor să înveţe de la noi.
Până una-alta, nouă nu prea ne au ajuns în Terapie,
dar încă nu e un studiu făcut. Vom analiza şi acest aspect, pentru că sunt mai
mulţi factori. Unii ajung direct la Terapie Intensivă. Acolo nu am apucat să
mai dăm tratamentul. Noi aici dăm nişte forme puţin mai simplu de administrat.
La Terapie sunt lucruri mai complicate, mai multe posibilităţi de terapie”, a adăugat medicul Virgil Musta.
La Timişoara, de aproximativ o
săptămână, toţi bolnavii care se internează în spital cu coronavirus
beneficiază de noua schemă de terapie.