După un lung șir de informații contradictorii și confuze, Guvernul României a anunțat că se mai gândește la ce soluții se vor lua pentru protecția angajatorului în momentul reîntoarcerii la muncă. Între timp, Comisia Europeană a transmis României un ghid antiepidemic pentru cei care merg la muncă, astfel că nu mai e nevoie să se aștepte finalizarea brainstormingului PNL.
Agenția Europeană pentru
Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) a publicat, vineri, o serie de
recomandări privind revenirea angajaţilor la locurile de muncă după relaxarea
restricţiilor antiepidemice, anunţă Reprezentanţa din România a Comisiei
Europene.
"Cum se pot garanta sănătatea și siguranța lucrătorilor
atunci când se întorc la locul de muncă? Această întrebare importantă îi
preocupă pe mulți angajatori în acest moment în care țările UE planifică sau
realizează întoarcerea treptată la locul de muncă după coronavirus. Pentru a
răspunde la această întrebare, Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate
în Muncă (EU-OSHA) a publicat astăzi, 24 aprilie, un ghid privind întoarcerea
la serviciu", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Reprezentanţei
Comisiei Europene de la Bucureşti.
"Astăzi, mai mult decât oricând, este foarte evident că
protejarea și promovarea securității și a sănătății în muncă sunt de o
importanță capitală pentru lucrători, companii, sisteme de protecție socială și
societate în ansamblu. Acest ghid oferă răspunsuri la întrebări practice ale
angajatorilor, cum ar fi: cum pot reduce la minimum expunerea la coronavirus la
locul de muncă și cum își pot actualiza evaluarea riscurilor, având grijă de
lucrătorii care au fost bolnavi. Ghidul va ajuta angajatorii și companiile să
gestioneze întoarcerea la locul de muncă și să ofere sfaturi practice personalului",
afirmă comisarul european pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale, Nicolas
Schmit.
"Ghidul publicat astăzi reprezintă o contribuție esențială
a UE în această perioadă importantă. De asemenea, ghidul conține linkuri către
informații naționale privind sectoare și ocupații specifice. Ghidul se referă
la mai multe aspecte:
- Evaluarea riscurilor și măsuri adecvate;
- Implicarea lucrătorilor;
- Grija față de lucrătorii care au fost bolnavi;
- Planificarea și învățarea pentru viitor;
- O permanentă bună informare;
- Informații pentru sectoare și ocupații".
Printre recomandările punctuale se numără:
- minimizarea riscurilor expunderii la infecţii;
- eliminarea ori limitarea interacţiunilor cu clienţii;
- reducerea contactelor între angajaţi la schimburile de ture;
- protejarea persoanelor vulnerabile;
- posibilitatea reluării graduale a activităţilor la locul de
muncă;
- implementarea de reguli privind concedii flexibile şi muncă de
la distanţă pentru a limita prezenţa la locul de muncă;
"Unii angajaţi s-ar putea să fie îngrijoraţi privind
riscurile de infectare la locul de muncă şi ar putea să nu vrea să revină. Este
important să le fie înţelese preocupările, să le fie furnizate informaţii
despre măsurile luate şi despre asistenţa care le este oferită", se arată
în Ghidul UE "COVID-19: întoarcerea la locul de muncă".