Legea PSD a pensiilor se modifică

Sute de lei în plus pentru pensionari! Anunțul a fost făcut azi de directorul de la Pensii, Daniel Baciu
Una din anexele PNRR precizează că pentru reforma pensiilor sun necesare alocări de noi fonduri.Guvernanții doresc să prelungească vârsta de pensionare voluntară. În sensul că cine mai rămâne în actiuvitate să poată obține o serie de puncte suplimentare.Potrivit proiectului de lege a pensiilor, aflat pe masa ministrului muncii, pensionarea anticipată nu va mai fi posibilă.O sută de milioane de Euro sunt prevăzuți în Planul Național de Restructurare și de Reziliență. Dacă faci o disecție a programului financiar, te ia cu amețeli.Sigur că încă din primul capitol – potrivit anexei PNRR – 4 milioane de Euro sunt dedicați asistenței Băncii Mondiale. Din start se fixează costul tainului. Mai departe, 17 milioane sunt pentru personalul auxiliar, pentru plata noilor angajați. 15 milioane de Euro se vor duce pe apa sistemului electronic integrat, 3 milioane pe noua licență Oracle, vreo 10 milioane pe softuri și softulețe, în total 23 de milioane de euro, doar pentru partea electronică. La sumele acestea se adaugă alte zeci de milioane pentru protecția și paza sistemului.
Citește și:
- 21:50 - PSD decide viitorul guvernării. Sorin Grindeanu anunță referendum intern și trei scenarii critice pentru Coaliție
- 21:43 - Grindeanu, replică tăioasă pentru premier: „Unde sunt plângerile la DNA? Dacă ai găsit șobolani în buget, spune-le numele!”
- 14:11 - Surse: Bolojan numește tehnocrați în locul miniștrilor
- 11:37 - Senator PSD: „Executivul nu va rezista timp de 45 de zile!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News














